Capu’ sus, trecutu-i dat uitării. Acum și mâine e ceea ce contează.

Da, uneori e greu…și da, uneori crezi că nu mai poți, dar reține…puterea să te ridici e în tine. E în lucrurile pe care le faci, în lucrurile pe care le vezi..și mai presus de toate e în lucrurile pe care le-ai văzut, în lucrurile pe care le-ai făcut.

Și da, uneori doare..doare tare. Dar hei..rănile se vindecă și orbii încep să audă. Și nu, nu e greșit ceea ce zic. Dar tu știi mai bine..știi mai bine că azi e ce contează. Știi bine că mâine totul poate fi doar o umbră de cenușă în bătaia vântului rece și umed. Și da..știi bine că și mâine e o zi. Și da..și mâine e o zi.

Dar hei..câteodată cel mai bun tratament al focului e…focul. Și da, e greu. E greu să uiți, e greu să uiți că ai simțit, că încă simți…dar hei..o să mai simți.

Și-atunci când o să-ți fie mai greu, adu-ți aminte tu..adu-ți aminte. Uitarea e grea, dar și mai grea e simțirea. Câteodată.

Dar hei..acum când unii stau cu nasul înfundat cu nasul în perne, eu stau și ascult. Ascult gânduri și amintiri. Ascult senzații și mângâieri. Ascult..și văd. De fapt simt. Sau văd ? Dar hei..și tu vezi. Sau simți ?

Și da, un pahar de lapte ar trebui să te facă mai bine..dar nu, nu laptele te face mai bine..ci senzația aia de alb imaculat care-ți curge pe gât în jos. Dar hei..eu nu mai sunt alb. Tu ?

Dar hei..mă-nfrupt cu gândurile mele de demult prăfuite..și mă hrănesc. Și sper. Și vreau și simt și zbier și cânt. Și-ascult. Și sper. Sper că tu, că ție..ți-e bine. Și că ești bine. Și că vei fi bine.

Și da..înca simt și zbier și cânt. Și simt. Și simt din nou.

Dar hei..tu nu mai ești să vezi, să simți să cânți. Să țipi să zbori.

Și da..e ultima frază..dar nu. Încă nu…