Posts tagged ‘dragoste’
22 motive pentru care iubim sau urâm femeile
Primit în mail de la un grup unde sunt înscris ![]()

- Lacrimile. Pentru că par drăgălaşe, interesante şi incitante oricărui bărbat aflat la începutul vieţii amoroase, dar îi enervează cumplit pe cei care au asistat deja la vărsarea a mai mult de zece găleţi. Pentru că, deşi universul se apropie cu paşi mari de disoluţie, ei n-au reuşit încă să înveţe cum să reacţioneze atunci când noi plângem. Cum să înveţe, săracii, din moment ce, dacă încearcă schema cu luatul în braţe, vom plânge şi mai tare pentru următoarele două ore, iar dacă aleg datul cu basca de pământ şi bocancii în mobilă, vom plânge mai încet ca intensitate, dar până dimineaţa?
- Zodiile. Pentru că s-au săturat să-şi sune mama, la începutul fiecărei noi relaţii, ca s-o întrebe a nu ştiu câta oară la ce oră s-au născut pe motiv că noua iubită ţine musai să le calculeze ascendentul. E drept, l-ar putea ţine şi ei minte de la o relaţie la alta, dar le e şi-aşa destul de greu să-şi memoreze zodia.
- Pisiceala. Pentru că apare în cele mai nepotrivite momente ale vieţii lor.Exemplu:
Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!! ce faci, gândacel, munceşti?
Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!
Ea (8/11/2005 2:30:55 PM): BUZZ!! pisiii, de ceee nu raspuuuunzi?
El (8/11/2005 2:31:17 PM): treabă şi tre’ să intru-n şedinţă, vb mai tarziu
Ea (8/11/2005 2:31:33 PM): nuuu, acuum, un piic
Ea (8/11/2005 2:31:39 PM): hai, mă, puiuţ, că mă alint şi eu niţel. spune-mi ceva frumos şi te las
Ea (8/11/2005 2:31:49 PM): BUZZ!! de ce nu mă bagi în seamă? nu mă mai iubeeeşti?
El (8/11/2005 2:31:56 PM): băi, înţelege că nu pot
Ea (8/11/2005 2:32:00 PM): bineee
Ea (8/11/2005 2:32:21 PM): pa, chiar m-ai enervat, să ştii
More…
Sex si andrenalina!

Toata lumea face sex. De foarte mult timp subiectul asta nu mai e unul tabu. In goana asta dupa andrenalina a tinerilor, vreau sa va spun cateva locuri in care poti face sex si care-ti pot face inima sa bata de 10 ori mai repede. Si sunt sigur ca lucrurile astea iti vor lua gandurile de la sinucidere sau de la coafurile alea idioate. Asta e felul meu de a lupta impotriva lor. A generatiei emo.
Ma rog, postul asta nu e doar pentru cei mai sus amintiti. E de-asemenea si pentru acei nebuni indragostiti care vor sa incerce toate locurile, toate pozitiile si toate senzatiile. Evident, e si pentru voi astia care vreti sa va amuzati un pic.
Sper sa va placa si sa nu uitati..si voi puteti adauga (comentariu) cateva locuri pe care le-ati incercat sau nu.. ![]()
O sa-i denumesc in continuare pe cei 2 iubiti, Gigel si Lenuţa.
Un loc de 3 ![]()
![]()
in care sa faci sex este liftul:
E nevoie de: un lift curat (pe cat se poate)!
Cum se procedeaza: Gigel o scoate pe Lenuţa la o plimbare dupa “blocurile gri” si cauta un lift mai curatel si mai spatios. Liftul se blocheaza la unul dintre etajele superioare si Gigel isi pune in valoare tehnicile de seductie. Nici mai simplu, nu ? Singura problema e ca se vor auzi zgomote ciudate si toti vecinii vor astepta cu maturi in maini sa terminati…
Ar fi bine ca printre ei sa nu se numere si tatal Lenuţei..nu de alta, dar in loc de matura s-ar putea sa aiba o lopata.
Panica: Dupa ce se termina mica escapada liftul nu vrea sa mai porneasca…Asta e, Gigel se sacrifica si o ia de la capat.. ![]()
